BICHON-uL FRISE

BICHON-uL FRISE

Bichon-ul frise este un caine de talie mica, prietenos si afectuos de origine mediteraneana. Inrudit cu maltezul si caniche-ul, bichon-ul frise este adesea recomandat persoanelor cu alergii usoare, deoarece blanita lui buclata este rareori pierduta prin procesul de naparlire. (In cazul in care aveti alergii, discutati cu medicul dvs. inainte de a lua decizia de a achizitiona orice fel de animalut de companie). Aceasta rasa a devenit si mai populara dupa ce a castigat editia 2001 a Westminster Dog Show si AKC/Eukanuba American Dog Classic.

Istoricul si Originea

Bichon-ul frise este o rasa straveche a carei inregistrare dateaza inca din anii 1300, dar este probabil mult mai veche. Cel mai stravechi stramos recunoscut al bichon-ului frise este barbichonul sau varietatea barbet a „water spaniel-ului”, din care si-au facut aparitia patru rase: bichon-ul bolognese, bichon-ul havanez, bichon-ul maltez si bichon-ul de Tenerife. Bichon-ul de Tenerife de astazi, denumit in 1933, descinde direct din bichon-ul de Tenerife si este un membru al grupei non-sportive de caini.

Bichon-ul de Tenerife a atras atentia nobilimii din Europa si in special a celei din Italia, precum si a negustorilor instariti. Pe masura ce influenta italiana s-a raspandit, bichon-ul de Tenerife a urmat-o bucuros. Cainele a devenit parte a curtii regelui francez Francis la inceputul anilor 1500. La sfarsitul anilor 1500, bichon-ul de Tenerife a devenit un favorit al regelui Frantei, Henry III, care dupa cate se pare avea un bichon de Tenerife care calatorea alaturi de el oriunde ar fi mers. Cainele era rasfatat, parfumat si coafat, dand nastere verbului frantuzesc „bichonner” (a rasfata).

Destul de repede, bichon-ului de Tenerife i s-a acordat un loc de frunte si in alte tari, iar artistii includeau cate un caine asemanator bichon-ului in multe dintre portretele lor. Artistul spaniol Francisco Goya a fost unul dintre renumitii artisti caruia ii placea bichon-ul de Tenerife.

Treptat, acest caine si-a pierdut admiratia in randurile aristocratiei si a devenit un caine de strada, dand reprezentatii in circuri si targuri. Rasa a reusit sa supravietuiasca si in 1933, numele fiindu-i schimbat in „bichon a polio frise” (bichon-ul cu parul cret). Ulterior, numele i-a fost scurtat devenind simplu bichon-ul frise, iar rasa avea sa fie admisa in French Kennel Club in 1934. Abia in 1972, bichon-ul frise se bucura de aceeasi recunoastere si din parte americanilor fiind admis in American Kennel Club.

In prezent, bichon-ul frise este recunoscut de urmatoarele asociatii si organizatii internationale: CKC (Continental Kennel Club), FCI (Fédération Cynologique Internationale), AKC (American Kennel Club), UKC (United Kennel Club), KCGB (Kennel Club of Great Britain), CKC (Canadian Kennel Club), NKC (National Kennel Club), BFCA (The Bichon Frise Club of America), NZKC (New Zealand Kennel Club), ANKC (Australian National Kennel Club), APRI (American Pet Registry Inc.), ACR (American Canine Registry), DRA (Dog Registry of America, Inc.), precum si de Asociatia Chinologica Romana.

Aspectul Exterior si Dimensiunile

Bichon-ul frise este un caine de talie mica, robust si mititel. Atunci cand cainele este tuns pentru expozitie, corpul capata un aspect rotund. Craniul ii este usor rotunjit, iar botul este mai scurt decat craniul si nu este ascutit, avand un stop usor pronuntat. Cainele are ochii si marginile pleoapelor de culoare neagra sau maro inchis. Urechile sunt purtate cazute si sunt acoperite cu par lung. Picioarele sale sunt drepte, iar osatura lor nu este nici firava, dar nici grosolana. Pintenii sunt, de obicei, extirpati. Coada este purtata peste spate.

Denumirea consacrata de „bichon frise” se refera la parul carliontat al rasei, care este alb. Blana sa dubla este moale la pipait. Blana exterioara are 7-10 cm in lungime si este mai aspra si mai ondulata decat puful profund, des si moale. Culorile blanii pot fi reprezentate de alb, crem, gri sau piersiciu, dar in ringurile de1. bichon frise rasa rase caine caini veterinar vets 4 all pets sector 3 ingrijire comportament personalitate boli expozitie este preferat albul. Uneori, catelusii au marcaje (pete) de la bej pana la piersicii, dar acestea se estompeaza in timp. Blana alba ascunde firele de par carunte, astfel ca poate fi dificil de apreciat varsta unui bichon frise. Potrivit studiilor, blana bichon-ului frise este hipoalergenica. De regula, proprietarii de bichon-i de companie isi tund cainii, alegand o tunsoare tipica catelusilor usor de intretinut, astfel incat parul sa aiba aceeasi lungime pe tot corpul. Cainele poate fi prezentat in expozitiile canine cu blanita tunsa ca pentru pudeli sau cu blanita pufoasa si lunga, dar cu portiunea inferioara a picioarelor si botul tunse.

Un caine adult este robust si musculos. Bichon-ul adult atinge 23-29 cm la nivelul umerilor si cantareste intre 3,5 si 8 kg.

Personalitatea

Bichon-ul frise este bland, sensibil, jucaus si afectuos. Atitudinea joviala este semnul distinctiv al rasei. Bichon-ul frise adora compania oamenilor. Acesta are o personalitate independenta, este inteligent, indraznet si plin de viata. De asemenea, acest caine delicat si fermecator nu este un galagios.

Acesti caini mici si vioi sunt usor de educat si sunt pur si simplu indragiti de toata lumea. Ei au nevoie de compania oamenilor pentru a fi pe deplin fericiti. Sunt extrem de sociabili din fire si sunt cei mai fericiti cand fac parte dintr-o familie care-i poarta cu ei peste tot. Utilizata ca si caini de paza si pentru a efectua trucuri, aceasta rasa este competitiva si obedienta.

Relatiile cu Familia si Casa

Bichon-ul frise se intelege bine cu persoanele de toate varstele si se adapteaza diverselor conditii de viata. Acestui caine ii place sa se joace, dar nu este hiperactiv. Firea lor sociabila, face ca aceasta rasa sa se inteleaga bine cu copiii si cu alte animalute. Bichon-ul frise nu este un caine de paza si protectie, dar este un caine vigilent si va semnaliza imediat prezenta strainilor.

Bichon-ul frise poate trai intr-un apartament, daca beneficiaza de suficienta miscare. Acesti caini sunt destul de activi in interiorul casei si se vor adapta bine fara a avea nevoie musai de o curte. Cu toate acestea, ei vor avea nevoie de o plimbare de „grup” in fiecare zi. Nu-i permiteti acestui caine mic sa dezvolte sindromul cainilor mici, o problema de comportament indusa de proprietari, in care cainele simte ca el este liderul „haitei” de oameni. Acest lucru poate conduce la o larga varietate de probleme de comportament, de diferite grade, incluzand, dar nelimitandu-se la latratul obsesiv, simtul protectiv exagerat, anxietatea de2. bichon frise rasa rase caine caini veterinar vets 4 all pets sector 3 ingrijire comportament personalitate boli separare, atacurile nejustificate si chiar muscarea. Aceste manifestari nu sunt specifice bichon-ului, ci mai degraba sunt comportamente induse de modul in care cainele este tratat. Daca incepeti sa fiti liderul „haitei” si aveti incredere in propria persoana si sunteti calmi in mod constant si fermi cu cainele dvs., oferindu-i plimbari zilnice, bichon-ul dvs. va fi un caine extrem de echilibrat si demn de toata increderea si admiratia.

Bichon-ii frise sunt caini activi care au nevoie de o plimbare zilnica. Joaca va suplini o mare parte din nevoia lor de miscare, dar, cu toate acestea, ca si in cazul tuturor celorlalte rase, joaca nu va satisface instinctul lor primar de a se plimba. Cainii care nu reusesc sa iasa la plimbari zilnice sunt mult mai predispusi la a dezvolta probleme de comportament.

Dresajul

Rasa este usor de dresat atunci cand sunt utilizate comenzile standard de obedienta. Bichon-ul frise este atent si dornic sa-i faca pe plac proprietarului lui. Ca si in cazul multor alte rase de talie mica, bichon-ul poate fi dificil de educat sa-si faca necesitatile in afara casei. Bichon-ul frise are nevoie de reguli pe care sa le urmeze si de limite privind ceea ce are voie sau nu sa faca.

Aspecte Particulare

Este extrem de important ca unui bichon frise sa-i fie ingrijita blanita. Avand in vedere ca blana acestuia este inlocuita lent si rar, aceasta se va incalci rapid, daca nu este pieptanata si periata frecvent. Aceasta rasa ar trebui sa fie toaletata (periata si pieptanata) frecvent si imbaiata la cateva luni. Cosmetizarea profesionala este recomandata la fiecare 4 saptamani. Scurtati-le parul din jurul ochilor si din interiorul urechilor cu o foarfeca cu varful bont si curatati-le ochii temeinic pentru a preveni patarea parului. Tinand cont de faptul ca bichon-ul naparleste putin sau deloc, aceasta rasa poate fi o alegere buna pentru persoanele alergice.

Urechile bichon-ilor sunt predispuse la a dezvolta infectii micotice si infestatii cu acarieni (raie), dar toaletarea saptamanala a acestora cu o solutie de curatare acidifianta speciala pentru toaleta urechilor vor mentine aceste probleme la distanta.

Periajul dintilor este o necesitate in cazul bichon-ului, care poate fi predispus la probleme dentare. Acesta este o operatiune usoara care ar trebui sa fie efectuata in fiecare zi.

La fel de important este sa mentineti funduletul bichon-ului dvs. curat si dichisit. Daca blanita din jurul anusului este lasata sa creasca, ii poate provoca bichon-ului dvs. multa neplacere si suferinta, atunci cand materiile fecale adera si atarna de par. Cainii netunsi si pufosi se simt extrem de stanjeniti in aceasta situatie si sunt foarte speriati, asa ca este cel mai bine ca, cu orice pret, sa mentineti parul din jurul acestei zone curat si tuns. Prin urmare, puteti tunde aceasta zona, utilizand cu atentie o foarfeca cu varful bont.

Boli si Afectiuni Curente

In general, bichon-ul este un caine robust si sanatos cu putine probleme de sanatate. Cu toate acestea, urmatoarele boli sau afectiuni au fost semnalate cu o3. bichon frise rasa rase caine caini veterinar vets 4 all pets sector 3 ingrijire comportament personalitate boli mai mare frecventa:

– Epilepsia este o afectiune manifestata prin convulsii care se dezvolta in jurul varstei de 2-5 ani.

– Cataracta determina cristalinul („lentilele” globilor oculari) sa-si piarda transparenta si poate duce la orbire.

– Entropionul este o problema a pleoapelor care provoaca rularea in spre interior a acestora. Genele prezente pe marginea libera a pleoapelor irita suprafata globilor oculari, respectiv, corneea si pot provoca probleme mult mai grave.

– Urolitiaza (litiaza renala/urinara) este o afectiune a tractului urinar care are drept rezultat formarea pietrelor la nivelul vezicii urinare.

– Distrofia corneeana este o afectiune primara, ereditara, bilaterala (manifestata la ambii ochi) si simetrica a corneei care nu este insotita de inflamatia corneei (cheratita) sau de manifestari sistemice (care sa cuprinda intreg organismul).

– Diabetul zaharat este o boala a pancreasului asociata unor cantitati insuficiente de insulina produsa.

– Ductul arterial patent/persistent (persistenta ductului/canalului arterial) este un defect congenital de nastere cauzat de un vas de sange care, in mod normal, se inchide dupa nastere, dar ramane deschis contribuind la pasajul unor volume suplimentare de sange in pulmoni.

– Hipotrichoza congenitala este o boala congenitala care provoaca pierderea simetrica a parului.

– Subluxatia atlantoaxiala este o afectiune in care primele doua vertebre cervicale (ale gatului) nu sunt bine fixate. Caine se naste fara suport ligamentar la nivelul articulatiei lor atlantoaxiale.

– Luxatia de patela este o tulburare care afecteaza rotula (patela).

– Boala tremuratului la albinosi este o stare de tremur sesizata la cainii albi de talie mica.

– Dermatita este termenul general utilizat pentru a descrie inflamatia pielii si poate fi cauzata de alergii, infectii sau chiar de paraziti, cum ar fi raia. De asemenea, bichon-ul frise poate fi foarte sensibil la muscaturile de purici.

In plus, bichon-ii, la fel de bine, pot fi predispusi la lacrimarea excesiva, afectiuni ale urechilor, alergii si dermatite imune.

Speranta de Viata

Speranta medie de viata a bichon-ului frise este de 12-15 ani.